Homeopatia – o pseudoştiinţă păgână

Ce este homeopatia?

Homeopatia, întemeiată de către Samuel Christian Friedrich Hahnemann (1755-1843), medic german, este clasificată, la ora actuală, printre ramurile medicinei alternative sau complementare, care grupează alte metode de promovare şi restaurare a stării de sănătate decât cele aparţinând medicinei „clasice” (hipocratice, alopate). Principiile de bază ale homeopatiei, aşa cum le-a enunţat fondatorul său, şi cum s-au propagat până în ziua de astăzi, contrazic o importantă serie de elemente din medicina „clasică”, nehomeopată, precum şi din ştiinţă, în general, motiv pentru care homeopatia , deşi din ce în ce mai agreată de către marele public, rămâne, la nivelul comunităţilor ştiinţifice, un domeniu controversat, controversă care tinde să se extindă şi în domeniul teologic.

În acest context şi în căutarea unor explicaţii plauzibile şi a unor fundamente solide ale practicii lor, unii homeopaţi se îndreaptă către dezvoltări recente din domeniul ştiinţific, alţii către tradiţii spirituale, sau chiar către o îmbinare între posibile explicaţii materialiste, respectiv idealiste. O analiză riguroasă a pretenţiilor homeopaţilor conduce, însă, la concluzia că homeopatia este lipsită de orice întemeiere ştiinţifică, actuală sau potenţială, fiind, în schimb, lesne de demonstrat, atât din perspectiva ştiinţifică, a antropologiei culturale, precum şi din perspectiva teologiei ortodoxe, că sistemul homeopat este fondat pe credinţe păgâne şi reprezintă, în aspectele sale practice, o formă de magie simpatică.

După Hahnemann, odată supusă unui dezechilibru indus în mod deliberat, cu ajutorul tratamentului homeopat, dezechilibru asemănător cu cel care a indus suferinţa, forţa vitală se poate reechilibra, restabilind starea de sănătate.

Tratamentul homeopat se efectuează cu ajutorul remediilor, preparate din diverse materii (care pot fi orice- minerale, părţi de animale şi plante, producţii patologice umane, ba chiar şi „materii imponderabile”, precum razele X, razele lunii, soarelui, stelelor, etc) supuse diluărilor şi sucusionărilor succesive. Diluarea materiei merge până la absenţa ei totală din lichidul în care este diluată (apă sau alcool), considerându-se, totodată, că exact acele remedii ultradiluate, din care materia de la care s-a pornit lipseşte, sunt „cele mai puternice”. Sucusionarea, numită şi dinamizare, implică lovirea ritmică a flaconului cu remediu de o suprafaţă dură, dar elastică (îmbrăcată în piele), fiind, aşadar, o formă de agitare mecanică.

Homeopatia  susţine că vindecă omul ca întreg material şi spiritual.

În încercarea de edificare a unei baze ştiinţifice a homeopatiei, unii autori ajung, din nefericire, să prezinte, în lucrările lor, date eronate, falsificate sau relocate, în mod inadecvat, din domeniul ştiinţific în cel filozofic, şi reciproc. În aceeaşi linie, adepţii homeopatiei recurg la anumite strategii adaptative, încercând, spre exemplu, să introducă în explicaţiile lor privind mecanismul de acţiune al remediilor elemente din domenii ştiinţifice cât mai dificil accesibile publicului larg (precum fizica cuantică sau biologia moleculară), deturnate ca sens, transformate în termeni filozofici, sau în simple etichete goale de conţinut. Relativ la această practică, există numeroase lucrări critice ale oponenţilor homeopatiei, ba, chiar, comentarii negative aparţinând homeopaţilor „serioşi”, care nu vor ca domeniul lor să fie infiltrat de persoane care confecţionează astfel de explicaţii frapant pseudoştiinţifice, ce fac o proastă impresie publicului cunoscător al noţiunilor ştiinţifice implicate.

Existenţa mărturiilor persoanelor care au beneficiat de pe urma homeopatiei (în ciuda lipsei unei fundamentări ştiinţifice a acesteia şi a unor rezultate coerente ale studiilor clinice) este o piatră de poticnire pentru critica ştiinţifică a sistemului homeopat. „Discrepanţa dintre datele provenite din studii şi cele observaţionale [datele despre eficienţa homeopatiei culese din experienţa homeopaţilor şi a pacienţilor lor, n. trad.] continuă să fie intens dezbătută”, spune E. Ernst, un cunoscut critic al homeopatiei, care consideră, însă, problema tranşată, atribuind eficienţa homeopatiei efectelor (de tip placebo ale) abordării individualizate pentru fiecare pacient şi „întâlnirilor lungi şi empatice dintre pacient şi terapeut”, tipice pentru practica homeopată.

Efectul placebo constă în ameliorarea stării de sănătate, în absenţa unui tratament medicamentos real, dar în prezenţa unei substanţe neutre, fără efect medicamentos, despre care, însă, bolnavul crede că este un medicament. Placebo se foloseşte pentru a testa eficienţa potenţialelor medicamente, nou descoperite- efectele lor se compară cu rezultatele obţinute cu placebo, pentru a vedea dacă au, într-adevăr, proprietăţi curative şi pacienţii nu s-au vindecat, de fapt, doar în baza unei mobilizări naturale a organismului, stârnită de încrederea în tratament. În acest sens, există date care infirmă ipoteza că homeopatia s-ar baza (numai) pe efecte placebo. Aplicaţiile din domeniul medicinei veterinare şi fitopatologiei (în bolile plantelor) pledează, de asemenea, pentru existenţa unor efecte diferite de placebo ale remediilor.

Homeopatia şi Ortodoxia

Credinţa într-o „forţă vitală”, vindecabilă de către homeopat cu ajutorul remediilor preparate din minerale, plante şi animale diferă în totalitate de învăţătura Bisericii, dat fiind că, din perspectiva ortodoxă: nu vreo „forţa vitală autoîntreţinută”, ci sufletul dă trupului puterea de simţire, de viaţă şi de creştere, sub lucrarea energiilor dumnezeieşti necreate; boala nu este rezultatul dezechilibrului „forţei vitale”, ci, cel mai adesea, urmarea păcatului (cu anumite excepţii, d ex. pentru a se vădi prin vindecarea bolnavului puterea lui Dumnezeu, conform evangheliei videcării orbului din naştere, sau pentru sporirea în virtute, vezi vieţile unor sfinţi), dar care nu confirmă, nici ele, în vreun fel, doctrina homeopată.; reîntregirea laturii spirituale a omului (vindecarea sufletului) nu o pot înfăptui „vindecătorii”, ci doar harul dumnezeiesc, pe care omul îl poate primi, în acest scop, numai şi numai în Biserică.

Totodată, pretențiile homeopate privind „informarea” apei cu caracteristicile materiei dizolvate şi sucusionate contrazic teologia raţiunilor. A susţine că apa poate manifesta (în urma sucusionării) proprietăţi ale altor materii, în absenţa fizică a acestora, echivalează cu a afirma că raţiunile firii (de Dumnezeu enunţate) pot fi alterate prin acţiunea omului. Doar prin minune devine posibil ca o specie (apa, sau altceva) să manifeste proprietăţile altei specii. „Minunile” homeopate se fac, însă, la lucrarea unor păgâni sau eretici şi se comercializează în chip profitabil. Mai mult, remediile au, asupra oamenilor, după cum se va vedea, mai jos, efecte duhovniceşti străine de lucrarea benefică, dumnezeiască.

Chiar dacă unii homeopaţi nu asumă perspectiva vitalistă, sau ideea de informare prin sucusionare, practica lor este contrară ortodoxiei, homeopatia având o abordare operaţională tipică pentru magia simpatică. Magia simpatică este o formă de vrăjitorie bazată pe similaritatea între elemente cuprinse în actul magic efectuat şi evenimentul dorit a fi indus prin magie. Sir James George Frazer (1854–1941) antropolog scoţian, considerat părintele antropologiei culturale (ştiinţă care studiază concepţiile şi practicile diverselor populaţii de pe Glob) moderne vorbea despre o „lege a similarităţii” în cadrul dizertaţiei sale despre magia simpatică: Dacă analizăm principiile reflexive pe care se bazează magia, probabil că acestea se vor reduce la două: primul – ceea ce este similar produce similarul .

Asemenea unor forme de magie simpatică tradiţională, homeopatia se bazează pe îndepărtarea unor fenomene (simptome) prin utilizarea unor mijloace mimetice (remediile, capabile să inducă simptome similare cu cele pe care le vindecă). Faptul a fost notat şi comentat, cu mult înaintea autorilor acestei cărţi, de către folcloristul român I-A Candrea. Şi aici trebuie menţionat că autorii prezentului material au descoperit acest fapt ulterior elaborării propriilor observaţii privind homeopatia și magia simpatică, constatând, cu această ocazie că au ajuns, în mod independent, la unele și aceleași concluzii ca şi I-A Candrea. Homeopatia este, aşadar, o formă de magie simpatică. După modul de operare, homeopatia poate fi caracterizată şi ca o formă de magie populară, a cărei practicare nu presupune consacrarea rituală a practicantului şi nici măcar ca acesta să fie conştient de faptul că se ocupă cu vrăjitoria.

De asemenea, din studiul datelor pe care homeopaţii le-au colectat despre remedii se poate observa că materia dinamizată (remediile) stârneşte, în om, patimile, şi îl face vulnerabil la atacuri demonice directe, toate patimile (bolile spirituale) cunoscute Bisericii ajungând să fie legate de remedii. Reamintim, aici, faptul că reacţiile date de către „medicamentele homeopate” se petrec în absenţa vreunui element material propriu remediilor, pe seama căruia să poată fi puse. După cum s-a discutat, mai sus, ipotezele privind energii de natură materială şi/sau transferuri de informaţie care să intervină în interacţiunile homeopate suferă din lipsă de rigurozitate ştiinţifică şi logică.

Iată doar câteva exemple:

Probantul remediului Natrium muriaticum (obţinut din banala clorură de sodiu, sarea de bucătărie), respectiv pacientul căruia „i se potriveşte” remediul, este „deprimat, mai ales în bolile cronice, consolarea îi agravează starea. Iritabil, pasionat de amănunte. Stângaci, repezit. Vrea să fie singur pentru a plânge. Râde şi plânge  .

Remediul Acidum nitricum se asociază cu teama de boală şi de moarte, egoism, suspiciune, nefericire, nemulţumire, pesimism, depresie, iritabilitate, persoana este ranchiunoasă, răzbunătoare, încăpăţânată, răuvoitoare, nu o mişcă scuzele altora, suferă de disperare cronică, sare din somn, înspăimântată, atunci când adoarme. Acestea sunt manifestări clare ale patimilor fricii şi trufiei, precum şi ale lucrării directe a demonilor. Se remarcă faptul că spaimele în somn apar şi în tabloul altor remedii homeopate.

Remediul Alumina dă impulsul de a răni sau omorî, precum şi pulsiuni sinucigaşe. Există remedii asociate cu patima desfrânării (împreună cu alte probleme duhovniceşti):

Ambra grisea (nimfomanie), Apis mellifica (manie sexuală, dar şi furie, teamă, vexare, precum şi opusul lor, apatia; spaime în somn), ş.a.

Remediul Bromium (dar şi alte remedii) este asociat cu senzaţia că cineva se află în spatele persoanei şi că, dacă aceasta se întoarce, îl va vedea pe „acela”. Un alt simptom ciudat indus şi „tratabil” de către remedii este insomnia cu oră fixă (faptul că oamenii pot fi sâcâiţi de demoni, mereu la aceeaşi oră este cunoscut Bisericii).

Tabloul „simptomelor” cel puţin ciudate asociate remediilor culminează cu accesele de furie însoţite de plâns, lătrat şi urlat (remediul Cantharis vesicatoria), amintind în mod izbitor de manifestările persoanelor chinuite de demoni. Un alt fapt ciudat este afectarea stării de conştienţă a pacienţilor trataţi cu remedii. La aceştia se pot sesiza: (…) alterarea percepţiei temporale, sărăcia limbajului, amnezia selectivă, lipsa conştiinţei de sine, caracterul holist al ameliorării şi dezvoltarea de boli acute, toate în răspuns la un tratament homeopat de succes . Alterarea capacităţii pacientului de observare a sinelui şi realităţii imediate este atribuită restaurării „rapide, blânde şi permanente”, de către remediu, a stării de sănătate (ceea ce constituie un ideal hahnemannian).

Tentaţia recursului la homeopatie, mai ales pentru bolnavii grav, este mare, dat fiind că nu suntem, cu toţii, decât oameni. A nu apela la astfel de practici, neştiinţifice, ci păgâne şi magice, chiar dacă suferinţa cuiva este mare şi tentaţia alinării amăgitoare pe care o pot oferi este pe măsură, atrage, însă, asupra bolnavului, conform învăţăturii Bisericii, mângâierea şi răsplata dumnezeiască.

Concluzii

Homeopatia nu este o ştiinţă, ci un sistem păgân, ale cărui practici sunt de tip magic. De fond, nimic nou- Biserica a avut de luptat dintotdeauna cu vrăjitoria. În formă, însă, terapiile complementare şi alternative de acest gen se aliniază la „noul” epocii actuale, amprentate de postmodernism şi new-age. Contestarea adevărului unic, de către primul curent, şi tendinţa de amestecare a ştiinţei cu religia şi a tuturor religiilor între ele, specifică pentru cel de al doilea, au conturat un fundal perfect, pentru descoperirea sau redescoperirea a diverse astfel de metode înşelătoare de vindecare.

 

Sursa

http://marturieathonita.ro/homeopatia-o-pseudostiinta-pagana/

Miraculoasele seminţe de chia

seminte-chia2  

Ce conţin semintele de chia:

  • De 5 ori mai mult calciu decât laptele
  • De 3 ori mai mulţi antioxidanţi decât afinele
  • De 3 ori mai mult fier  decât spanacul
  • De 2 ori mai multe proteine decât orice alte boabe, seminţe sau nu
  • De 2 ori mai mult potasiu decât o banana

Beneficiile consumului de chia:

Aceste seminte sunt bogate in omega 3, fibre, antioxidanti si calciu, ceea ce le face foarte bune pentru consumul zilnic. Cu atat mai mult cu cat mai contin si numeroase vitamine si minerale. Toti acesti nutrienti fac semintele benefice pentru toate categoriile de varsta, in special pentru persoanele care sufera de deficiente nutritionale.

In afara calitatilor nutritionale, semintele chia sunt asociate  cu alte beneficii pentru sanatate :

– scad tensiunea arteriala si sunt bune pentru sanatatea sistemului cardiovascular datorita acizilor grasi pe care ii contin;

– diabeticii ar trebui sa le includa in dieta lor intrucat au capacitatea de a stabiliza nivelul zaharului din sange; – proprietatile lor antiinflamatorii sunt benefice pentru persoanele care sufera de artrite;

– semintele de chia cresc metabolismul si imbunatatesc masa musculara. Tocmai de aceea sunt recomandate de nutritionisti pentru eliminarea kilogramelor in plus;

– ajuta la imbunatatirea functiilor creierului datorita acizilor grasi din continutul lor;

– semintele sunt cunoscute pentru capacitatea de a creste productia de energie care te ajuta sa iti indeplinesti sarcinile de zi cu zi fara sa obosesti sau sa te simti stresat;

– de asemenea, aceste alimente imbunatatesc rezistenta in cazul in care sunt consumate in mod regulat, ceea ce inseamna ca persoanele active pot beneficia de pe urma lor;

– omega 3 din semintele de chia ajuta la mentinerea sanatatii inimii. Aceleasi grasimi sunt esentiale pentru absorbtia unor vitamine precum A, D, E, K;

– proteina si calciul din seminte ajuta la dezvoltarea musculaturii, intareste oasele ceea ce inseamna ca vei avea un corp armonios daca faci si exercitii fizice in mod regulat;

– antioxidantii impreuna cu mineralele si vitaminele te mentin tanar si imbunatatesc sanatatea parului si a pielii;

– consumul de apa in care au fost inmuiate semintele ajuta la curatarea sistemul digestiv prin eliminarea resturilor din intestine. De asemenea ajuta la scaparea toxinele din tractul digestiv;

– datorita faptului ca sunt usor de digerat datorita continutului de fibre sistemul digestiv va avea de castigat;

– pentru ca absorb apa, dupa consumarea lor o persoana va fi hidratata pentru o perioada mare de timp  prin retinerea electrolitilor prezente in fluidele corpului;

– pentru ca gustul lor nu este la fel de pregnant precum cel a semintelor de in pot fi folosite in diferite retete fara ca aroma acestora sa fie alterata;

– semnintele de chia sunt mult mai sanatoase decat cele de in. De asemenea, contin mai multe fibre, proteine, si omega 3. Consumul zilnic a doua linguri de seminte de chia te ajuta sa ramai sanatos si in forma. Insa daca vrei sa le consumi crude ar trebui sa stai de vorba cu medicul de familie pentru a contracara eventualele efecte negative, precum problemele gastrointestinale, alergii etc. Cu atat mai mult ar trebui sa stea de vorba cu un specialist inainte de a le include in dieta lor femeile insarcinate sau care alapteaza sau persoanele a caror stare de sanatate este precara.

Efectele negative ale semintelor de chia

– au fost persoane care s-au plans din cauza unor probleme gastrointestinale dupa ce au mancat seminte de chia;

– anumiti oameni pot avea alergii la acest produse;

– sunt nerecomandate persoanelor care se pregatesc pentru a fi operate sau care ia zilnic aspirina;

– semintele contin acid alfa linoletic iar unele studii au aratat ca o cantitate mare de astfel de acid in dieta poate favoriza aparitia cancerului de prostata;

– pot scadea tensiunea sistolica astfel ca persoanele hipotensive trebuie sa stea departe de ele;

– unele persoane au capatat dependenta astfel ca este recomandat ca pentru o perioada scurta sa fie eliminate din dieta.

– gravidele si femeile care alapteaza ar trebui sa evite consumul de seminte de chia, intrucat nu s-au efectuat studii care sa demonstreze ca pot fi consumate si in aceste situatii.

– pentru e evita supradozarea, este indicat sa nu consumi chia daca iei suplimente nutritive care contin vitamina B17

– cere sfatul medicului inainte de a consuma chia daca iei medicamente sau alte tipuri de suplimente alimentare.

Ghimbirul – aliatul de încredere al organismului tău

motive

Remedii naturale

Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă care se cultivă în țările din sud-estul Asiei: India, China, dar și în America de sud, Australia sau bazinul mediteran.

Un nume alternativ al ghimbirului, introdus de turci în Moldova și Muntenia a fost cel de ”piper alb”. Denumirea de ghimbir a fost folosită mai ales în Banat și Ardeal provenind din maghiarul ”gyömber”, iar apoi s-a impus în întreaga țară. În fostele colonii britanice, cum ar fi Canada, Australia, Jamaica, Kenia, se consumă o așa-zisă „bere” din ghimbir (ginger beer) care de fapt este o băutură ne-alcoolică, răcoritoare.

Substanțele active importante pe care le conține ghimbirul sunt compuși specifici numiți gingeroli, fenoli, ulei volatil.

În Japonia a fost utilizat în mod tradițional pentru dureri de coloană și articulații; în Filipine este folosit pentru vindecarea durerilor de cap; chinezii îl foloseau contra durerilor de dinți și a mahmurelii, iar în Brazilia, Sudan și Papua-Noua Guinee era folosit pentru tratarea artritelor.

O sursă bogată de calciu, fier, magneziu, mangan, potasiu, proteine, carbohidrați, fibre, seleniu, sodiu, vitamine (C, E, B6) ghimbirul se poate consuma în atât de multe variante: în supe, ceaiuri, murat, zaharisit, macerat…

Întăreşte sistemul imunitar datorită cantităţii mari de antioxidanţi, care reduc riscul de infecţii sau afecţiuni. În răceală, acționează asupra plămânilor, stomacului și splinei. Ghimbirul induce și o senzație puternică de încălzire a corpului, respectiv un efect sudorific pregnant. Atunci când febra nu cedează, fierbeți 100 g ghimbir proaspăt în 500 ml apă și spălați tot corpul cu zeama rezultată. Dacă tusea nu vrea să vă lase în pace, stoarceți o rădăcină de ghimbir și amestecați sucul cu puțină miere și 250 ml apă fierbinte; beți câte 1-2 căni pe zi. Ceaiul de ghimbir este un calmant ideal în inflamațiile gâtului, sinuzite, răgușeală, febră, eliminare de mucozități și congestii respiratorii.

În China, este cunoscut ca antiastmatic de peste 3000 ani, folosindu-se suc de ghimbir și morcovi. Astmul se mai poate trata cu tinctură de ghimbir care eliberează plămânul de secreții 0.5-1.5 g de praf de rădăcină de ghimbir, luat de 3 ori pe zi, înainte de masă, înlătură durerile de cap de natură nevralgică și spastică, grețurile și voma (la femeile însărcinate), tratează bronșita și astmul bronșic, frigiditate, cataractă.

De exemplu, o ceaşcă de ceai de ghimbir consumată zilnic poate reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral deoarece substanţele active din ghimbir blochează depozitarea grăsimilor pe artere, reduc nivelul de colesterol rău şi ajută la prevenirea diferitelor forme de cancer.

Indigestia poate fi tratată dacă mâncați căteva bucățele de tulpină de ghimbir proaspăt. Este calmant pentru durerile abdominale, ajută digestia, elimină gazele, dă poftă de mâncare, neutralizează toxinele, în vreme ce o cană de suc din aceeași parte a plantei vă poate scăpa de un sughiț rebel, greață sau vomă, ori chiar de o toxiinfecție alimentară.

Consumat cu regularitate, ghimbirul ajută la ameliorarea simptomelor din osteoartrită sau artrita reumatoidă.

Ghimbirul alină durerea, tumefacția și îmbunătățește mobilitatea la nivelul articulațiilor afectate.

Alte utilizări

  • În industria parfumurilor: grație uleiului esențial pe care îl conține, rizomul de ghimbir emană o savoare de lămâie piperată și conferă astfel căldură și personalitate parfumurilor.
  • În industria cosmeticelor: La spitalele din Beijing, este utilizat în tratamentul alopeciilor (cheliilor) sub formă de rondele proaspete. Cosmetologii europeni au fabricat loțiuni cu ghimbir pentru tonificarea și revitalizarea părului. Loțiunile de corp pe bază de ghimbir au efecte de întinerire: hrănesc epiderma și îi conferă finețe și suplețe. Fiind bogat în magneziu, fosfor și acizi aminați, ghimbirul este omniprezent în formule revitalizante ale cremelor de față.
  • În medicina alternativă: Moleculele aromatice de ghimbir trimit impulsuri creierului imediat ce ating pielea, relaxând și detensionând musculatura. Rădăcina încălzește meridianele de acupunctură. Terapeuții folosesc uleiurile aromatice de ghimbir pentru fricționarea zonelor unde se acumulează tensiuni negative: tâmplă, ceafă, încheieturi.
  • Ghimbirul are și proprietăți afrodiziace, stimulative, tonifiante, acționând prin grupul de compuși numiți gingeroli, asupra sistemului nervos. Alte proprietăți ale ghimbirului: antitoxic, hipotensiv, antitusiv.